Sorana Țopa a fost o personalitate complexă, al cărei destin artistic, inițiat în perioada ieșeană (1916-1926), a devenit emblematic pentru stilul școlii ieșene de teatru. Perioada ieșeană de formare, între Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și scena Naționalului, a fost esențială în devenirea ei. Sub îndrumarea lui State Dragomir, ea a asimilat o metodă de studiu elaborată, bazată pe analiza filosofică și estetică a rolurilor, completată de Mihai Codreanu (Maestrul), care i-a modelat personalitatea prin insistența asupra dicției și a rostirii versurilor. Această bază riguroasă și experiența scenică remarcabilă (incluzând roluri premiate precum Katiușa Maslova din Învierea) i-au permis să se adapteze la vibrațiile moderne ale timpului său, influențând-o chiar și în trecerea la teatrul radiofonic. Ulterior, în perioada bucureșteană, succesul său în rolul Nastasia (Domnișoara Nastasia) a fost lăudat de Nae Ionescu drept „un model clasic de studiere a personajului”. Sorana Țopa a preluat și a dezvoltat pedagogia teatrală ca mentor, transmițând discipolilor (precum Constantin Codrescu, pe care l-a marcat ca un „far veșnic nestins”, și Getta Angheluță ș.a.) lecția despre legăturile de nesfărâmat dintre arta teatrului și arta vieții. Metoda sa de mentorat, bazată pe analiza profundă a textului și pe pătrunderea sensului cuvintelor în căutarea Adevărului, prefigurează astăzi concepte de actualitate precum conștientizare și mindset. Cariera sa, marcată de dăruire totală și de eroism conștient chiar și în fața pensionării forțate, servește ca un model care ne arată că oamenii sunt suma întâlnirilor providențiale conștientizate, valorizate, asumate și că viitorul se clădește întotdeauna pe prezent.

• Numele de naștere al actriței a fost Anica Țopa. S-a născut pe data de 12 februarie 1898 în localitatea Podu Turcului, județul Tutova (actualmente Bacău). Deși în biografiile autorizate există o anumită ambiguitate, actrița însăși prezentând data de 14 februarie ca zi de naștere, Registrul Stării Civile din Podu Turcului din 1898 o înregistrează ca fiind născută pe 12 februarie. Părinții săi au fost Panaite Țopa (n. 1871 - d. 1946), care era negustor, proprietar/cârciumar, și Ioana Țopa (născută Boghiu), casnică. Anica Țopa a fost al doilea din cei șase copii ai familiei. Moartea mamei sale la vârsta de 13-14 ani a afectat-o profund, forțând-o să preia responsabilitățile întregii familii. Numele „Sorana” provine de la actorul Alexandru Critico, care i se adresa cu „sora Ana”.
• Sorana Țopa și-a început formarea artistică la Iași, perioada petrecută aici (1916-1927) fiind esențială. Educația formală a început cu școala primară în Podu Turcului. La vârsta de 14 ani (1912), a lucrat ca coristă la Grădina Blanduzia din București.
• În 1917, s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași. Cursurile pe anul școlar 1916-1917 au fost suspendate, localul fiind rechiziționat de Legația Franceză, dar Sorana Țopa a continuat studiile și a promovat examenele. A fost înmatriculată la clasa de Declamație în septembrie 1918. Ea a reușit să termine Conservatorul în doar doi ani, fiind declarată absolventă în 1919. A fost deja angajată ca actriță stagiară la Teatrul Național din Iași în perioada examenelor de la Conservator.
• De la State Dragomir, profesorul ei de Declamație la Conservatorul din Iași, Sorana Țopa a primit o metodă de predare foarte elaborată. Aceasta includea lecții de filosofie și estetică, alături de analiza științifică a textului și dezbaterea problemelor de ordin istoric, politic, psihologic și social. Dragomir a cultivat în elevi pasiunea pentru cultură și morală, considerând scena o tribună pentru promovarea culturii și „îndreptarea relelor”. Acest tip de abordare reflexivă este posibil să fi sădit semințele nevoii de înțelegere și ale căutărilor spirituale care au marcat ulterior viața Soranei Țopa.
• Mihai Codreanu, poet și profesor de Dicție și Artă Scenică la Conservator și Director al Teatrului Național Iași, a fost mentorul care i-a modelat personalitatea. El insista în mod special asupra dicției și a rostirii scenice a versurilor. Codreanu i-a transmis lecția că „Arta o dă numai sentimenitul trecut prin raţiune” și a învățat-o „ținuta” și impostația. De asemenea, Codreanu a susținut-o, facilitându-i excursia de studii la Paris (1924-1925), pledând pentru necesitatea completării instrucției prin vizitarea galeriilor de pictură și sculptură din centre culturale ca Paris, Berlin sau Viena.
• Mihail Sadoveanu, director al Teatrului Național din Iași, a avut rolul de promotor în cariera Soranei Țopa. El a remarcat-o în comisia de examen a Conservatorului. Sadoveanu a aprobat cererea ei de angajare ca actriță stagiară la Naționalul ieșean în august 1918, oferindu-i astfel o rampă de lansare și șansa de a evolua alături de marii actori ai vremii. De asemenea, Sadoveanu s-a dovedit a fi un sprijin al tinerilor, favorizând o „maximă sudură” între generațiile de actori.
• La Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași, Sorana Țopa a fost colegă cu Gheorghe Calboreanu, Costache Antoniu, Sandu Morcovescu Teleajen, Maria Pizone și Nicu Șubă. Pe scena Naționalului ieșean, a lucrat alături de o generație unită de artiști tineri, inclusiv Alexandru Critico, Aurel Ghițescu, Bruno și Anny Braesky.
• Aglae Pruteanu, actriță renumită a Teatrului Național Iași, i-a fost parteneră de scenă și primul mentor. Deși nu a fost profesoară la Conservator, Aglae Pruteanu a transmis tinerilor actori tradiția școlii ieșene de teatru, bazată pe inteligență și temperament scenic și pe o intuiție genială. Ea a iubit tinerele colege de scenă și s-a bucurat de succesul Soranei Țopa la București în rolul Iudith, regretând doar că „Maestrul” (Mihai Codreanu) nu era lângă ea.
• Există mărturii care atestă aprecierea sa timpurie: a primit o recompensă de 100 lei în ianuarie 1919 de la Mihai Codreanu pentru piesa Catherine. Colega Anny Braesky o descria ca fiind un „produs datorat în mare parte profesorului Mihai Codreanu”. De-a lungul timpului a primit multiple premii și aprecieri.
• Traseul său profesional cuprinde trei etape majore: cea ieșeană (formarea), cea pariziană (reflectarea) și cea bucureșteană (confirmarea/maturizarea).

Excursia de Studii (Paris, 1924-1925) Între 6 iulie 1924 și sfârșitul lui mai 1925, Sorana Țopa a beneficiat de un concediu plătit pentru o excursie de studii la Paris. A asistat la repetițiile de scenă ale teatrelor subvenționate de statul francez (Comedia Franceză, Odeon). După reîntoarcere, a jucat rolul Hermiona în Andromaca (Racine), spectacol care a evidențiat influența școlii franceze.

Perioada Ieșeană (1918-1926) A debutat pe scena Teatrului Național din Iași pe 16 noiembrie 1918 în Viforul de Delavrancea. A fost avansată rapid și a primit premiu pentru rol în Învierea (Katiușa Maslova) și pentru Vlaicu-Vodă (Doamna Clara). În iulie 1919, a participat la producția de fine de an a Conservatorului, recitând alături de Gheorghe Calboreanu. În 1924, a jucat rolul Reginei Elisabeta în Maria Stuart (Schiller), fiind considerată un „talent real al teatrului ieșan, o apariție frumoasă, un organ minunat”.

Etapa Bucureșteană (1926-1947) După plecarea de la Iași, s-a stabilit în București. Pe scena bucureșteană, a continuat seria rolurilor importante, primind un premiu de creație pentru rolul Antigona din Thebaida de Victor Eftimiu în 1926. A devenit o tragediană. A jucat în rolul Casandra în piesa omonimă de N. Iorga. A fost pensionată forțat pe 29 septembrie 1947.

• Rolul Nastasia din piesa Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, a cărei premieră a avut loc pe 8 noiembrie 1927 la Compania Bulandra – Manolescu – Maximilian – Storin, a reprezentat un succes unanim și un rol de referință în cariera Soranei Țopa. Interpretarea sa a fost descrisă drept „minunată şi sinceră personificare” a Nastasiei, iar criticul Nae Ionescu a relevat că „jocul ei [...] ar merita să fie cercetat ca un model clasic de studiere”, consolidând astfel poziția Soranei Țopa pe scena bucureșteană.
• Ca roluri notabile putem menționa: Doamna Tana (Viforul de Delavrancea), Katiușa Maslova (Învierea de Tolstoi), Vidra (Răzvan și Vidra de Hașdeu; Fata ursului de Vasile Voiculescu), Hermiona (Andromaca de Racine), Lady Macbeth (Macbeth de W. Shakespeare), Anca (Năpasta de Caragiale), Clitemnestra (Ifigenia din Aulida de Euripide), ultimul rol. A jucat, de asemenea, alături de Costache Antoniu în Unchiul Vania (Maria Voinițchi, 1946).
• Manuscrisul piesei Călătorie în întuneric, scrisă în 1930, a fost acceptat la Teatrul Național din București de către directorul Liviu Rebreanu. Piesa, semnată cu pseudonimul Niculae Bucur, a avut premiera pe 10 martie 1943 și a fost pusă în scenă de Ion Șahighian. Piesa, care urmărește căutarea adevărului în propria conștiință, face parte din „Ciclul vieții” al dramaturgiei Soranei Țopa.
• Opera sa dramatică este structurată în două trilogii, reflectând o experiență de viață care a evoluat în chip firesc:
• CICLUL VIEȚII: Neguțătorii de iluzii (manuscris, 1929), Călătorie în întuneric (scrisă 1930, jucată la TNB 1943-1944) și Omul ascuns (scrisă 1941).
• CICLUL MORȚII: Appasionata (manuscris, 1944), Vila tăcerii (manuscris, 1946) și Adevărata moarte (în pregătire, nefinalizat).

       Piesele sale urmăreau o analiză aprofundată a omului, concentrându-se pe relația dintre instinct și rațiune, și pe căutarea Adevărului.

• Actrița a fost descrisă de Nae Ionescu ca fiind „cel mai frumos dar pe care ni-l făcuse Moldova de la Eminescu încoace”. Viziunea sa artistică era marcată de inteligență, temperament și dorința de perfecționare continuă. A fost deschisă către teatrul radiofonic, adaptându-și tehnica interpretativă vocală. A călătorit mult în Europa (Viena, Salzburg) pentru a urmări mișcările teatrale noi. A fost profund influențată de filosoful Jiddu Krishnamurti, traducând poeme și cărți de-ale acestuia.
• A fost o prezență activă în Cenaclul „Sburătorul” și gruparea „Criterion”. Personalitatea ei a servit drept inspirație pentru personaje literare, precum Cătălina Palade în Întoarcerea din rai (M. Eliade) și Sorana în Intrusul (M. Preda).
• După pensionarea forțată din 29 septembrie 1947, s-a dedicat îndrumării tinerilor artiști în apartamentul său: pe Margareta Baciu: A instruit-o în dicție; Constantin Codrescu a considerat întâlnirea cu ea „un far veşnic nestins” și că i-a fost mentor spiritual; Sorin Alexandrescu mărturisește că forța ei spirituală i-a înrâurit cel mai mult viața; Getta Mariana Angheluță a continuat să transmită moștenirea spirituală a Soranei Țopa, punând în evidență conexiunea dintre Arta Actorului și Arta Vieții.
• Asemeni unui far veșnic nestins, Sorana Țopa a fost dedicată transmiterii moștenirii teatrului ieșean, bazată pe rigoare, cultură generală și o profundă analiză a textului.
• Sorana Țopa a încetat din viață pe data de 1 noiembrie 1986. A fost incinerată la Crematoriul Cenușa pe 4 noiembrie 1988 (conform urnei nr. 35854). Ulterior, urna a fost ridicată și transportată la Cimitirul Tudor Vladimirescu din București.

DESPRE (selecție)

Antochi Carmen Elena, Sorana Ţopa - roluri pe şi dincolo de scenă : reflectări teatrologice ale unui destin teatral,  prefață: Anca Doina Ciobotaru, Editura Eikon, Bucureşti, 2021

Bălănescu, Sorina, O viață în sute de roluri. Margareta Baciu, Revista „Teatrul azi” (Fundația „Camil Petrescu”), București, 2002.

Bucescu Bălăiță, Ruxandra, Actorul, magician al luminilor virtuale, Editura Artes, Iași, 2006.

Ghițescu, Aurel, O viață de om pe scenă… (50 de ani de teatru) amintiri, cuvânt introductiv Călin Ciobotari, prefață Victor Eftimiu, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2017.

Grămadă, Ilie, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Editura Meridiane, București, 1967.

Lovinescu, Eugen, „Sburătorul” Agende literare, vol. I-VI, Ediţie de Monica Lovinescu şi Gabriela Omăt, Note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt Editura Minerva, București, 1993, 1996, 1999, 2000, 2001, 2002.

Maftei, Ionel, Personalități ieșene, Omagiu, vol. VI-VII, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Iași, Iași, 1996, 1997.

Massoff, Ioan, Istoria Teatrului Național din București: 1877-1937, București, Editura Librăriei „Universala” ALCALAY & Co., 1937.

Massoff, Ioan, Teatrul românesc - privire istorică, vol. V - VIII, Editura Minerva, București, 1974, 1976, 1978, 1981.

Rusu, Anca Maria (coordonator), Școala ieșeană de teatru, Editura Artes, Iași, 2006.

Oprea, Ștefan, Vârstele scenei. Volumul 2: Teme, dialoguri, chipuri, lecturi, Editura Junimea, Iași, 2016.

Volume publicate:

Țopa, Sorana, Călătorie în întuneric (scrisă în 1930), Editura SOCEC & Co., S. A. R. (Biblioteca Teatrului Național, Seria III, Nr. 32), București, 1943.

Țopa, Sorana, Omul ascuns (scrisă în 1941), Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1947.

Sorana Țopa - A destiny under the wing of time 

Sorana Țopa – the Memory of a Time 

The female artist in romanian inter-war theater 

Multiplied illusions 

Sorana Țopa – Journal Pages 1 

Sorana Țopa – Journal Pages 2 

Opere dramatice şi alte lucrări literare

Țopa, Sorana, A fi sau a nu fi… actor, manuscris, 1966.

Țopa, Sorana, Appasionata, manuscris, 1944.

Țopa, Sorana, Neguțătorii de iluzii, manuscris, 1929.

Țopa, Sorana, Călătorie în întuneric, manuscris, 1930.

Țopa, Sorana, Dialoguri, două manuscrise de Conversații și consemnări inedite ale unor dialoguri purtate cu „Sorin Ionescu și alte persoane, invitați întâmplători”, 1977 - 1979.

Țopa, Sorana, Noi, urmașii lui Iuda, manuscris, începută în anii 1953-1955 și revizuită în 1970.

Țopa, Sorana, Omul ascuns, manuscris, 1941.

Țopa, Sorana, Pagini de jurnal: 1971 - 1972, manuscris.

Țopa, Sorana, Pagini de jurnal: 1976 - 1977. (Alte încercări), manuscris.

Țopa, Sorana, Vila tăcerii, manuscris, 1946