Costache Antoniu, o figură proeminentă în istoria scenei românești, a fost un artist complex, dedicat scenei, pedagogiei și promovării culturii teatrale. Perioada ieșeană a fost fundamentală în cristalizarea destinului artistic și pedagogic al lui Costache Antoniu. La Conservator, sub îndrumarea lui State Dragomir, Antoniu a învățat analiza științifică a rolurilor și a asimilat ideea că scena este o tribună pentru promovarea culturii și „îndreptarea relelor” iar Mihai Codreanu i-a perfecționat dicția și viziunea, insistând că arta este „sentimenitul trecut prin raţiune”. Mihai Sadoveanu, directorul Teatrului Național, l-a lansat, angajându-l ca „probist” în 1920, Această fundație, completată de experiența alături de maestrul caragialian Vernescu-Vîlcea, l-a pregătit pentru anii dificili de peregrinări în teatrele de provincie. Cariera lui Antoniu, marcată de o perseverență uimitoare, ne oferă un model de dăruire totală. Deși a avut inițial roluri mici la Naționalul din București, el a considerat fiecare rol, indiferent de mărime, drept o școală și o „piatră de încercare”. Ca pedagog, a preluat esența școlii ieșene, transmițând mai departe tinerelor generații valorile fundamentale ale sincerității artistice, naturaleții și simplității în interpretare, fiind un adept al metodei Stanislavski. Ajungând rector al Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București (1953-1970), el a demonstrat cum experiența scenică vastă și pedagogia primită, centrată pe cultura generală și rigoarea analizei, pot fi transformate într-o „școală de măiestrie”. Moștenirea lui Antoniu stă în îmbinarea cu succes a tradiției realiste cu o profundă umanitate, conturată de „firescul, discreta ironie, umorul plin de duioşie”, un etalon de profesionalism, dăruire și modestie, care azi ne arată calea unei viziuni artistice complexe, mereu dedicate breslei și publicului.

• S-a născut la 26 (sau 25, după unele surse) februarie 1900, în Rai, un cătun sărac din comuna Țigănași, situat la 30 de kilometri de Iași. Provenind dintr-o familie modestă, cu tatăl funcționar la primărie, el a fost al cincilea dintre cei 17 copii .
• Primul său contact cu teatrul a avut loc în toamna anului 1907, când era în clasa întâi primară, fiind impresionat de trupa ambulantă a actorului Ananie Bălan care a sosit în sat.
• Talentul său a fost remarcat și încurajat de învățătorul Ion Anton, care l-a îndrumat spre arta cuvântului rostit pe scenă. Împreună cu o echipă de artiști amatori, din care făcea parte și Petrache Mohoreanu, el colinda satele din jurul Iașului, recitând poezii (inclusiv Nunta Zamfirei de Coșbuc, cu care a fost remarcat de Mihail Sadoveanu) și cântând cuplete, activitatea fiind desfășurată din entuziasm artistic și cu scopuri de binefacere. După ce a văzut primul său spectacol de teatru „adevărat” la Iași, Hamlet, care l-a impresionat profund, Antoniu a luat decizia de a se înscrie la Conservator.
• După terminarea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Costache Antoniu s-a înscris în 1918 la Conservatorul din Iași, la clasa profesorului și actorului State Dragomir. De la State Dragomir, profesor la Conservator și actor cu o vastă cultură generală, Antoniu a preluat pasiunea pentru scenă, cultură și studiu. Dragomir folosea o metodă inovatoare de analiză a pieselor, discutând probleme istorice, politice, psihologice și sociale, realizând astfel o „adevărată analiză științifică a rolurilor”. Profesorul său considera scena o tribună pentru „îndreptarea relelor” și „biruirea năravurilor sociale”, cultivând la elevi bucuria de a rosti „cuvîntul bun şi înălţător”
• Sub direcția lui Mihai Codreanu, poet și profesor de „dicţie, citire expresivă, critică şi psihologie teatrală”, Costache Antoniu și-a perfecționat dicția și rostirea scenică a versurilor. Codreanu insista asupra faptului că „Arta o dă numai sentimenitul trecut prin raţiune”. El îi îndemna pe elevi să se ferească de succesul ieftin și de trivialitate, arătându-le mai degrabă ce nu trebuie să facă și lăsându-i să caute propria cale artistică
• Mihail Sadoveanu, director al Teatrului Național din Iași în perioada studiilor lui Antoniu, a jucat un rol esențial ca promotor. Remarcându-l pe tânărul Antoniu la examenul de final al primului an de Conservator, Sadoveanu l-a încurajat să depună petiția pentru angajare, Naționalul ieșean devenind astfel o „rampă de lansare” pentru viitorul actor. Începând ca „probist” în 1920, Antoniu a fost avansat rapid. Printre colegii săi de referință s-au numărat George Popovici, George Calboreanu și Sorana Țopa. În perioada refugiului din Primul Război Mondial, la Iași s-au adunat actori de mare valoare de la care Antoniu a putut învăța, precum Constantin Nottara, Maria Filotti și Lucia Sturdza-Bulandra.
• A debutat în rolul principal din piesa Taifun de M. Lengyel și a jucat în spectacole ca O noapte furtunoasă (rolul lui Nae Ipingescu), colaborând cu regizori importanți precum Vlad Cuzinski.
• O influență importantă a venit de la renumitul actor Constantin Vernescu-Vîlcea, un maestru al interpretării pieselor lui Caragiale. Antoniu a avut ocazia să realizeze un turneu alături de el, jucând rolul lui Nae Ipingescu în piesa O noapte furtunoasă. Această colaborare a marcat pentru Costache Antoniu începutul unei lungi și fructuoase cariere dedicate operei lui Caragiale, contribuind la formarea sa ca interpret de marcă al dramaturgului.
• Costache Antoniu a traversat o perioadă dificilă, marcată de lipsa de oportunități în teatrele din provincie, jucând la Sibiu (Teatrul „Astra," 1923), București (Teatrul Popular) și Craiova (1924), unde a lăsat o amintire durabilă cu rolul Pristanda. Timp de mulți ani, a jucat în condiții vitrege în trupe particulare, considerând fiecare rol, oricât de mic, o școală și o piatră de încercare. Între 1928 și 1935, a jucat neîntrerupt la Naționalul din Chișinău, la invitația lui Ion Livescu.
• Consacrarea definitivă a venit pe scena Naționalului din București, unde a fost angajat în 1935. Deși inițial a primit roluri mici (17 roluri până în 1939), marele succes a venit pe 13 martie 1939 cu rolul bătrânului Iancu din piesa .. departe de Mircea Ștefănescu, în regia lui Ion Șahighian. Antoniu a rămas actor al Naționalului bucureștean până la moartea sa.
• Pe lângă scenă, Antoniu a avut o prestigioasă carieră cinematografică, jucând în filme de referință, inclusiv Nufărul roșu (primul film color din România).
• De asemenea, a avut o contribuție fundamentală la dezvoltarea Teatrului Național Radiofonic, transpunând în mediul sonor numeroase roluri de compoziție. A rămas cunoscut publicului larg ca inconfundabila voce care rostea formula „Noapte bună, copii!”.
• Activitatea sa didactică a început în 1940 la Conservatorul particular „Astra”, continuând din 1948 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, unde a fost asistent, lector, iar între 1953 (sau 1955 după unii autori) și 1970, rector. A fost, de asemenea, implicat în viața socială și politică, fiind ales deputat în Marea Adunare Națională în trei sesiuni.
• Costache Antoniu a încetat din viață la 16 iunie 1979 în București. Dina Cocea l-a omagiat, descriind stilul său ca fiind conturat de „firescul, discreta ironie, umorul plin de duioșie” și capacitatea de a umaniza destinele personajelor.

VOLUME (Autor) Antoniu Costache, Evocări din trecutul teatrului românesc, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954. A scris prefața volumului Brezeanu Vasile, O viata de actor, articole în Revista Teatrul și alte reviste culturale.

PREMII ȘI DISTINCȚII (selecție) Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Medalie cl. I, pentru teatru (1 februarie 1943); Titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (28 aprilie 1951); Ordinul Muncii clasa a II-a (19 aprilie 1952); Titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română (23 ianuarie 1953;. Laureat al Premiului de stat. Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (6 noiembrie 1967); Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I (27 februarie 1970).

DESPRE (selecție) Al. Popovici, Costache Antoniu, Editura Meridiane, București, 1964; Anca-Maria Rusu (coord.), Școala ieșeană de teatru – istorie și actualitate. Ed. a 2-a, rev., Editura Artes, Iași, 2010; Irina Scutariu, Întemeietori și urmași ai școlii ieșene de teatru (1836-1951), Editura Artes, Iași, 2015; Ștefan Oprea, Varstele scenei vol 2, Teme, dialoguri, chipuri, lecturi, Editura Junimea, Iași, 2016; N. Barbu - Biografie și creație - arta lui C. Ramadan, Editura Eminescu, București, 1983; Ilie Gramadă, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Editura Meridiane, București, 1967; Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași,  Personalități ieșene. Aniversări și comemorări 2019, Editura Asachiana, Iaşi, 2019; Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași,  Personalități ieșene. Aniversări și comemorări 2020, Editura Asachiana, Iaşi, 2019; Șoitu, Laurentiu, Cu Marioara Davidoglu prin veacul marilor actori, note biografice despre actorii evocați: Laura Terente, Editura Junimea, Iași, 2019

FILME (selecție) O noapte de pomină (1939) – Aprod la Bancă. Se aprind făcliile (1939). O scrisoare pierdută (1953) – Cetățeanul turmentat. Nufărul roșu (1955) – primul film color din România. Pasărea furtunii (1957) – Comandantul. Telegrame (1959) – Antonache Pamfil, avocatul statului. Băieții noștri (1960) – Moșul cu căruța. Darclée (1961) – Charles Gounod. Vacanță la mare (1962) – directorul ONT. Străinul (1964) – Profesorul Gridan. Pădurea spânzuraților (1965) – Preotul. Neamul Șoimăreștilor (1965) – Hangiul. Cuza Vodă (1966).