
Prof. Univ. dr. Octavian Jighirgiu
Octavian Jighirgiu este actor, regizor, profesor și are un doctorat în domeniul Teatru. Are peste 60 de roluri interpretate pe scene profesioniste din țară și străinătate, a regizat peste 35 de spectacole în teatre și în spații neconvenționale din toată țara și a efectuat turnee în Austria, Germania, Franţa, Anglia, SUA, Republica Moldova, Serbia, Lituania, Ucraina, Cehia, Egipt, Spania, Polonia și în numeroase orașe din țară. Printre premiile obținute: aprilie 1995 – Festivalul de Teatru Studențesc din Sibiu; aprilie 1996 – Festivalul „Primul Rol” din Iaşi; martie 1997 – Premiul UNITER pentru Cea mai bună producție a școlilor de teatru; octombrie 2007 – Festivalul Național de Comedie de la Galaţi; mai 2013 – „Euroinvent” la Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași; septembrie 2016 – „Opera Fringe Festival” din București; august 2018 – Festivalul Internațional de Teatru Independent „Undercloud” din București.
În prezent ocupă funcția de Prorector al Universității Naționale de Arte „G. Enescu” și este Președinte al Asociației ARTES din Iași. În cadrul Școlii Doctorale Teatru dezvoltă direcțiile de cercetare Regie și Arta Actorului.

Prof. univ. dr. habil. – Anca Doina CIOBOTARU
Îndrumător de doctorat, în cadrul IOSUD UNAGE Iași – domeniul științific „Teatru și Artele Spectacolului”-, coordonator al Centrului de Cercetare „Arta Teatrului – studiu și creație” și al Revistei „Colocvii Teatrale”, profesor titular la programele de masterat „Artele Spectacolului”, „Teatru aplicat” și licență, actor – păpușar și realizator de spectacole pentru copii, inițiator al „Cercului de teatru destinat copiilor cu nevoi speciale”, președinte co-fondator al Asociației Art Civica.
Contribuții științifice în domeniul istoriei teatrului de păpuși și a artelor spectacolului, al teatrului aplicat, teatrului în educație, pedagogiei artelor spectacolului și teatrologiei - bazate pe abordări inter și trans-disciplinare – cuprinse în volume (șase cărți de autor, coautoare a două volume), numeroase articole și conferințe (50 de articole și studii). Realizatoare de workshop-uri (de utilizare a tehnicilor teatrale în educație, comunicare și dezvoltare personală) și de spectacole de teatru de animație și teatru aplicat. Aceste activități de creație și cercetare artistică au determinat implicarea în diverse stagii de pregătire profesională ( Improsport, Teatru Social) sau în proiecte din aceeași arie.
Interese de cercetare: tehnici interpretative, structuri spectaculare, istoria artelor spectacolului – recuperarea „memoriei” colective, antropologie și semiotică teatrală, antrenarea creativității - în artele spectacolului -, teatru aplicativ.
ciobotaru_anca@yahoo.com

Lect. Univ. dr. Carmen Antochi
Licențiată în Drept la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Iași, și-a completat ulterior formarea universitară prin obținerea unei licențe în Teatrologie și a unui master în Management și Antreprenoriat Artistic la Universitatea de Arte „George Enescu”. Parcursul său academic continuă cu finalizarea studiilor doctorale în domeniul Teatru și Arte ale Spectacolului, cu o cercetare dedicată istoriei teatrului.
În prezent, ocupă funcția de lector universitar la Facultatea de Teatru a Universității de Arte „George Enescu”, unde susține cursuri precum Legislație culturală, Antreprenoriat artistic, Metodologia proiectului cultural, Strategii culturale și Producție de spectacole. Activitatea sa didactică este dublată de o implicare constantă în cercetarea academică și în viața culturală contemporană.
A publicat numeroase articole științifice și volume dedicate studiilor teatrale, contribuind semnificativ la dezvoltarea literaturii de specialitate. A participat, de asemenea, la proiecte de cercetare, conferințe naționale și internaționale, simpozioane și ateliere, consolidându-și reputația de cercetător și specialist în domeniul artelor spectacolului.

Conf. Univ. dr. Ioana Petcu
Ioana Petcu-Pădurean este Conferențiar universitar doctor abilitat al Facultății de Teatru de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, critic de teatru și autor al unor cărți de teorie teatrală sau cinematografică: Urmașii lui Thespis (2012), Dialoguri imaginare cu filmul (2015), Istoria teatrului românesc – curs (2018), Fragmentarium cu Shakespeare (2019). Este membră în Asociația Internațională a Criticilor de Teatru și a European Shakespeare Research Association. E autoarea mai multor studii și articole în reviste academice din țară și din străinătate. Dintre cele mai recente pot fi amintite Shakespearean bodies in movement: Central and Eastern European and American Echoes on Dance Stages (în "Cahiers Élisabéthains", 2024), Researches in Maurice Maeterlinck’s Theater Works (în "Theatrical Colloquia", 2023) și How Do You (Still) Like Shakespeare? Romanian Playwrights Under The Sign Of The Bard (în volumul Spatial Readings and Linguistic Landscapes, 2022).

Lect. Univ. dr. Tamara Constantinescu
Tamara Constantinescu s-a născut în Brașov. Are studii de actorie și jurnalism, este doctor în teatru al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, unde activează ca Lector universitar la Facultatea de Teatru. Este și critic de teatru, cu acte în regulă, participând la festivaluri și premiere, în teatre din spațiul românesc. Își publică articolele în reviste ca: LiterNet, Ateneu, Vatra veche, Rinocerul, Axis Libri. Ca actriță a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi activează de peste 30 de ani, creând personaje diverse atât în drame cât și în comedii, printre care: D-na Martin în „Cântăreața cheală„, Lucreția în „Mătrăguna„, Margareta în „Gaițele„, Veta în „O noapte furtunoasă„, Anca în „Năpasta„, Adriana în „Comedia erorilor„, Varia în „Livada de vișini„, ș.a. La Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi este şi redactor al revistei academice „Colocvii teatrale”, dar şi membru al Centrului de cercetare teatralǎ. De asemenea este membru UNITER şi UZPR.

Lect. Univ. dr. Bogdan Anghel
Bogdan Anghel Ipsum is a time-tested tool used by designers, developers, and content creators to fill spaces with placeholder text. It provides a standard way to display text without the distraction of actual content, allowing the focus to stay on the layout and design. But what if you could take this traditional tool to the next level? Enter the Artist-Themed Lorem Ipsum Generator—a creative variation that adds flair to your placeholder text.
In this article, we will explore the concept of an Artist-Themed Lorem Ipsum Generator, its types, uses, and why it can benefit your design process. We will also dive into some frequently asked questions (FAQs) about this unique tool.
